duminică, 30 ianuarie 2011

nu folosesc cratima pentru că...

... vreau să scriu repede
... mă grăbesc
... pe net nimeni nu scrie cu cratimă
... folosesc spațiu în loc
... nu e important

Beauty says: pentru că din nefericire, ești analfabet cu diplomă...

marți, 25 ianuarie 2011

doar imaginează-ți

Imaginează-ți că stai liniștit și îți citești mailurile, în timp ce muzica ta preferată se aude pe fundal. Doar că la un moment dat apar eu în peisaj. Și încep să-ți pun întrebări ca la poliție. La care tu îmi răspunzi politicos. Că așa ai învățat din cei 7 ani de acasă. Întrebări irelevante, răspunsuri pe măsură... peste 2-3 zile, o luăm de la capăt. Doar că acum mi-am adus și prietenii cu mine. Fiecare, pe rând, sau în același timp, te întrebăm același lucru. Că e funny (ar fi urât să spunem că de fapt suntem ușor retarzi...). Și dispărem în ceață... și revenim... și o luăm de la capăt.

Beauty says: imaginează-ți că îți torni o cafea și închizi calculatorul...

duminică, 23 ianuarie 2011

despre superficialitate

Visul meu recent este să fiu o persoană superficială. Mi s-a părut un obiectiv ușor de atins, cu un efort fizic și intelectual minim... în realitate, s-a dovedit că trebuie să fac eforturi supranaturale pentru a face pași înainte.. Am întâlnit însă persoane pentru care conceptul este însuși esența vieții lor... am ajuns să le admir capacitatea de a fi idioți, chiar și în momentele în care orice persoană normală și-ar folosi rațiunea și emoțiile pentru a fi altfel, pentru a face un pas mai sus evoluționist vorbind.


Beauty says: greu.

miercuri, 19 ianuarie 2011

90-60-90

Săptămâna aceasta, cineva mi-a recomandat să merg să fac sport, bazându-se pe proporțiile mele declarate într-o rețea socială... recomandarea era parțial corectă, am perioade în care mi-ar trebui mai multă mișcare, dar fac mai mult sport decât multe persoane cu care am tangență zilnic. Premisa însă pleacă de la o idee preconcepută, cum că dimensiunile tehnice sunt definitorii pentru felul în care arătăm. Dacă ar fi așa, dimensiunile actuale nu mai sunt cele anorexice, pentru că în lume este un curent puternic pro-obezitate... e și normal, în condițiile în care procentul acestora a crescut uimitor în ultimii ani. După aceste standarde, eu îmi cumpăr haine de la copii, pentru că mărimile de adulți îmi sunt prea mari :)) Mai interesant ar fi de văzut în ce măsură dimensiunile se armonizează într-o persoană care arată și se simte bine...

Beauty says: deh, teoriile...

marți, 11 ianuarie 2011

cum aș aborda eu o persoană

Cum aș aborda eu o persoană necunoscută prin intermediul unei rețele sociale? Îmi vin în cap două situații posibile:

1. i-am citit profilul și mi s-a părut ceva interesant - am descoperit un lucru în comun, ceva e wow, etc. Asta presupune că am alocat 10 secunde pentru a parcurge prezentarea celuilalt și am informații minime pentru a începe o conversație. Drept urmare, pot să sar peste întrebări idioate gen "ce faci?, cum te cheamă? în ce cartier stai?" și să conversez legat de lucrul interesant... dacă e cazul voi ajunge și la întrebări de cunoaștere.
2. am dat click pe primul nume apărut - dacă nu am vreo boală psihică nedepistată, înseamnă că abordez persoana cu un scop extrem de precis. Pentru a nu irosi timpul (meu și al celuilalt), pot tasta un mesaj direct, simplu și la obiect. 

Beauty says: coada la abordat, vă rog? :P

duminică, 9 ianuarie 2011

of

Unii nu vor să priceapă că internetul este doar un mediu de comunicare ca oricare altul. Nu te face mai deștept, nu îți aduce gagica în pat și nu te îmbogățește peste noapte... ok, poate e valabil pentru aceia care știu să îl folosească, dar pentru marea majoritate, rămâne doar o sculă ineficientă. Motiv pentru care săptămâna aceasta am blocat măcar unul pe zi...

Beauty says: mda.

joi, 6 ianuarie 2011

cât de mult mințim?

Cât de mult mințim în fiecare zi și în ce context? Teoretic eu sunt una dintre cele mai sincere persoane de pe planetă. Practic, atunci când interacționez cu persoanele din jurul meu le ofer numai informațiile pe care le consider eu relevante (în funcție de diferiți factori, care variază contextual)... uneori oamenii trag concluzii total eronate. De multe ori îi ajut să tragă aceste concluzii... că e funny...

Beauty says: oare mint? 

miercuri, 5 ianuarie 2011

un început de an

Am început anul într-un mod relaxant, cu mai multe ore de somn, cu muzică bună și ceva prieteni. După nebunia ultimelor luni, a picat foarte bine. Să vedem ce va urma...

 
Beauty says © 2008 Template by Exotic Mommie Illustration by Dapina